Femei frumoase...

E plină lumea de femei  frumoase. De  femei ce trezesc interesul tuturor, de femei ce-şi pot dobîndi atenţia dorită foarte uşor. Şi da, asta e, femeile sînt create pentru atenţie, pentru cuvinte frumoase, gesturi romantice şi promisiuni.
Dar credeţi că sîntem chiar atît de simple? că doar cu nişte cuvinte popoţate, cu zîmbete false şi amăgiri ne dăm bătute? Vă greşiţi amarnic!
Sîntem femei şi ne ştim valoarea, nu ne vindem cu cuvinte de doi bani. Ştim cînd  trebuie ascultătoare să cedăm, să fim un pic prostuţe, dar şi mai bine ştim cînd e cazul să ne arătăm mîndria şi  tăria de caracter.

Fiecare bărbat îşi are trucurile sale, şi crede că doar datorită unor cuvinte banale şi ieftine işi  va primi femeia dorită.
Fiecare bărbat îşi tratează femeia  frumoasă ca pe  un trofeu. Se mîndreşte cu ea şi cu calităţile sale fizice, îi place să o scoată în public şi să o arate  lumii. De fapt acest lucru le place şi  femeilor.
 Eu personal prefer să zîmbesc inocent oamenilor din jur,să pun accentul primei impresii pe o înfăţişare  drăguţă şi simplă iar tainele şi comorile ascunse să le las descoperite doar de bărbatului meu.

Femei frumoase - bărbaţi fără  imaginaţie.
Cum ar  trebui să arate o femeie frumoasă? Există oare calificative precise sau doar păreri relative? Şi ce ar trebui să  facem noi, Femeile Simple, cu zîmbet sincer  şi trăsături drăguţe? Să  ne pierdem şi noi individualitatea în acest ocean de femei frumoase şi trăsături ieftine? Eu te-aş sfătui să te mai uiţi odată la  aceste "femei frumoase" şi să-ţi dai  seamă că sînt şi ele simple, nu în comportament de fapt, ci în exterior. Ele sînt femeile ce şi-au putut transforma neajunsurile în calităţi.

 După părerea mea frumuseţea  unei femei ţine de zîmbetul sincer, de vestimentaţia elegantă, de încredere în sine şi de ceea ce o face unică într-o  lume întreagă, de lucruri  aparent  banale, dar care constituie ceea ce numim eternul feminin.

Timpul

...Şi cînd nu mai pot suporta durerea, iarăşi  mă întorc cu gîndul la tine, iarăşi  încerc să mă ascund în amintirile trecutului, iarăşi încep să mă conving că avem o viaţă înainte. 

 

Cu  toţii înţelegem că timpul şi viaţa vor şterge erorile, vor elimina  tot ce a fost în plus, şi totuşi, de ce timpul e atît de nemilos, de ce  se scurge atît de încet, de ce ne lasă singuri faţă în faţa cu sine atît de des? De ce?   ca să învăţăm să ne iubim, să ne iertăm şi să ne supotăm pe noi înşine...

 Am  învăţat să am rabdare, să am speranţă, să aştept. Am învăţat să iubesc timpul aşa cum este, şi atunci cînd dezamăgirile mă omoară... aştept să vină Timpul să mă salveze.

Viaţa e atît de  complicată încît oamenii pierd orice speranţă. Viaţa ni-o complicăm  noi înşine, cu  certuri fără sens, cu vorbe pripite, cu  gînduri ucigaşe. Încetează să te mai chinui, încetează să gîndeşti că nu eşti la fel de bun ca alţii, că nu meriţi fericirea. Salvează-te de propriile gînduri.

Cunoaşte-te pe tine însuţi, analizază-te, judecă-te şi schimbă-te! Schimbările sînt mereu bune. Nu-ţi fie frică să te schimbi pentru cei ce-i iubeşti...fie-ţi frică să-i pierzi. Schimbă-te!... dragostea te va ajuta.

Crezi că e greu să pierzi? În realitate e mult mai complicat să păstrezi ceea ce ai. E greu să te împarţi pe tine însăţi cu altcineva, e greu să jertfeşti, e greu să dăruieşti fericire. E greu! Dar merită. Doar aşa vei învăţa să iubeşti.

Viaţa  e grea, e diferită şi se schimbă încontinuu. Oamenii apar şi dispar din viaţa ta, păstreză-i nu doar în inimă ci şi în braţele tale. Timpul nu e veşnic, e finit, la fel ca şi oamenii ce ţi-l dăruiesc...

Uită de dezamăgiri, de certuri, de minciuni! Iubeşte şi Iubeşte-te! 
Nu te mai gândi atît de mult, nu analiza nimicuri, nu te pierde în banalităţi. Salvează-te!

Descoperă-te! Schimbă-te!  Învaţă să iubeşti şi să preţueşti timpul!

A generation lost in space!

Cu siguranţă fiecare din noi a trăit momente în viaţă, în care ai avut impresia că totul ce te înconjoară e contra ta, că totul ce te făcea să trăieşti acum te omoară, încet, chinuitor, începînd cu cele mai adînci şi tăinuite cămeruţe ale fiinţei tale. Şi de fapt, este absolut logic ca fiecare din noi să creadă că, într-un anumit moment viaţa noastră va lua sfîrşit, tot ce am creat cu atîta grijă va dispărea împreună cu noi, fiinţa noastră se va stinge, va rămîne doar în amintiri,dar totuşi sufletul nostru are veşnicie-n sine.
În faptă lumea-i visul sufletului nostru, iar toate lucrurile ce ne-nconjoară, toate aceste feţe şterse ce ne privesc din negura vremii sînt doar o întruchipare a propriei noastre fiinţe, ce în zadar încearcă să se ascundă în spatele unor zîmbete false.
 Nu există nici timp,nici spaţiu - ele sînt numai în sufletele noastre.
 Oamenii inşii duc o viaţă instinctivă, urmează o anumită listă de sentimente, de trăiri ce ar trebui să-i reprezinte, însă care de fapt sînt doar amăgiri, amăgiri ale propriei noastre conştiinţe, care consideră că iubind vei fi fericit, sau că plîngînd vei scăpa de durere, şi totuşi nici într-un caz sau altul, sufletul tău nu se va putea elibera de sub povara nenorocirii. Iubind nu vei putea fi absolut fericit, va trebui să-ţi împarţi fiecare picătură de fericire cu aproapele tău, însă, precum am mai spus, noi trăim instinctiv, iar unul din cele mai răspîndite instincte animale este salvarea propriei pieli, egoismul, astfel, orice mare dragoste va fi distrusă dintr-un sentiment instinctiv de autosalvare.
 Plîngînd, sufletul tău nu se va elibera, durerea va continua să zacă acolo, în adincul fiinţei tale şi va continua să te omoare din-năuntru. Lacrimile nu te vor salva, şi nici ura sau indiferenţa.

Sîntem o generaţie pierdută în timp şi spaţiu, sîntem preocupaţi de nimicuri, interesaţi de banalităţi, căutăm răspunsuri precise la întrebări tulburătoare, încercăm să schimbăm lumea, distrugem tot ce iubim şi ne provocăm doar durere unul altuia.
Ne-am pierdut sufletul în acest univers imens de indiferenţă, ne-am pierdut mîndria, ne-am pierdut strămoşii, am rămas singuri, faţă în faţă cu acele răspunsuri precise, care totuşi nu ne-au salvat.

Lumea, universul şi oamenii sînt cu toţii relativi!Tot ce ne înconjoară este de fapt o relativitate absolută. 

 Iar aceasta este doar părerea mea relativă: ne-am peirdut!  Ne-am pierdut fară urme şi ireversibil, ne-am pierdut în propriile minciuni, în propriile gînduri, am rămas blocaţi în sentimentele trecutului, murim cu fiecare clipă de adevăr, ne stingem cu fiecare înghiţitură de soare. 

Sîntem cu toţii pierduţi pe veci, însă continuăm să ne zbatem, continuăm să ne batem cu pumnul în piept şi să ne considerăm atotputernici. 

 Şi de ce? pentru că suntem oameni! 

Hi everybody!*

Ro: Buna tuturor!

Sunt foarte fericită să redeschid acest blog. Mulțumesc enorm celor care ați fost alături de mine și blogul meu toți acești ani.Sper să vă placă noua mea creație.

En: Hi everyone!

I am very happy to reopen  this blog. Thank you to all for being with me and my blog all those years.

Hope you`re enjoy my new creation.