Limitele, nişte bariere care ne fac să acţionăm greşit sau mai bine zis să nu acţionăm deloc...
De ce îţi este frică?De Dumnezeu? De gura lumii? Cred că ar trebui să îţi fie frică de oglinda în care te vei privi într-o dimineaţă şi vei înţelege că nu te mai regăseşti în ea, că acea reflecţie ce îţi zîmbeşte în oglindă nu mai este la fel...
Deseori îmi imaginez cum ar fi ca fiecare din noi să-şi aibă portretul său, asemeni celui al lui Dorian Gray, în care ar fi chipul nostru, în care ne-am vedea sufletul, în care am observa cu ochiul liber cum se transformă şi se află în continuie schimbare sufletul nostru, rănit deseori, dezamăgit, sau încălzit de o vorbă bună.
Cea mai mare iluzie a omului este că timpul trece. Timpul este ţărmul - noi trecem.
Indiferent cît de frumos nu ar fi portretul tău şi cîtă admiraţie nu ar trezi celorlalţi, doar tu îi cunoşti esenţa, pentru că oamenii puternici nu-şi mărturisesc greşelile decît lor, în sine, şi se pedepsesc singuri pentru ele.
Depăşeşte-ţi limetele, acţionează, pentru ca să nu-ţi fie frică să te priveşti în acea oglindă, sau în acel tablou, fie-ţi frică doar de tine, crede doar în tine, pentru că doar tu îţi poţi face portretul să strălucească.
Doar prin tine vei deveni forţă, voinţă şi individualitate.
